Şcoala şi familia – factori decisivi în dezvoltarea cognitivă şi emoțională a şcolarului
A fi părinte – ce lucru mare; a fi dascăl – ce meserie înălțătoare; a fi copil – ce postură privilegiată!
În acest triunghi „magic”, părinte – dascăl – copil, au existat şi trebuie să existe o colaborare, o fuzionare, astfel încât rezultatul final să fie cel aşteptat – copilul, cu sprijinul familiei şi sub acțiunea mediată corespunzător a profesorului, să facă față cerințelor societății moderne, să ştie să abordeze şi să reacționeze în orice situație, să se integreze armonios în mediul social, să se dezvolte din punct de vedere cognitiv până la potențialul lui maxim, să se formeze din punct de vedere emoțional ca persoană nonindividualistă, empatică şi dornică de „a creşte” odată cu cei din jur, pentru a atinge țeluri propuse.
Într-o lume în care familia şi-a schimbat funcțiile, modul de abordare a situațiilor, într-o lume a tehnologiei şi a comprimării timpului, copiii au început să primească „o atenție deosebită”. Ne-am făurit vise mari pentru ei, am dorit să le oferim „totul”, poate ce noi nu am avut întotdeauna. Ne-am propus să-i ferim de toate problemele, să aibă cele mai bune haine, jucării, gadgeturi, activități interesante şi variate. Intenția a fost excelentă, doar că, în „fuga” noastră prin această viață, nu am realizat faptul că ei au nevoie şi de ceva foarte important – de copilărie.
Au nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepții, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viață. (Cury, A. ,2003, p.7)
Conform studiilor, creativitatea, fericirea, îndrăzneala, succesul viitorului adult, depind de matricile memoriei, de ceea ce memoria a stocat în mod privilegiat, dar şi de energia emoțională a individului. În concluzie, bunurile materiale, activitățile multe şi variate au creat o lume artificială, o lume care nu îi pregăteşte pentru viața reală, care nu le dezvoltă inteligența emoțională, care nu le pune la dispoziție „uneltele” dezlegării situațiilor conflictuale şi a abordării vieții la dimensiunea ei reală, nu ideală.
Părinții şi copiii trăiesc, în foarte multe cazuri, în aceeaşi locuință, dar totuşi izolați. Nu-şi împărtăşesc unii altora bucuriile, dezamăgirile, temerile şi frustrările. (Cury, A.,2003)
Copiii sunt antrenați doar pentru succes. Familia, mai apoi şcoala, impun anumite standarde cărora cu toții ne aliniem. Viața reală, însă, nu e idealizată. Apar probleme, situații limită, decizii pe care trebuie să le luăm analizând toate variabilele. Din suferință, decepții, greşeli ajungem să devenim mai înțelepți, să progresăm.
Şcoala, timp de foarte mulți ani, şi-a asumat rolul de transmițătoare de cunoştințe. Excesul de informație inutilă blochează inteligența, creativitatea şi bucuria de a descoperi noul. Datorită faptului dovedit ştiințific, că „nu există amintire pură a trecutului şi că el este în permanență reconstruit”, aceste informații inutile nu vor fi acumulate, organizate şi apoi utilizate de memorie în activitățile zilnice. (Cury, A.,2003, p.9)
Majoritatea tinerilor acumulează cunoştințe, asemenea unor grămezi de pietre, dar construiesc prea puține idei strălucite. Şcoala a încetat să mai fie un mediu prietenos, primitor „cald”, sigur din punct de vedere emoțional, dar şi cognitiv, a încetat să mai fie o aventură palpitantă.
Sunt tot mai muți tineri anxioşi, cu tulburări de alimentație, cefalee, cu personalități fluctuante, instabile; am creat o generație de tineri nemulțumiți.
Asemenea unei biciclete care funcționează dacă are ambele roți în stare bună, inteligența emoțională şi cea cognitivă trebuie formate în egală măsură cu dăruire, dragoste, răbdare, înțelepciune, înțelegere, semănând „semințe sănătoase” în „solul rodnic” al copiilor noştri.
Aşa cum dascălul trebuie să fie „flacăra care se stinge luminând” în sufletul şi mintea copiilor, familia trebuie să reprezinte celula vie în care copilul să se simtă în siguranță, înțeles, apreciat pentru ceea ce este şi pentru fiecare pas mic făcut spre înainte, sprijinit atunci când are nevoie, atenționat şi sfătuit când e momentul. Părinții inteligenți vor creşte copii care vor şti să-şi rezolve stările conflictuale, vor şti să se adapteze cu uşurință cerințelor societății, vor şti să-şi folosească în mod inteligent resursele şi vor fi fericiți.
Pe de altă parte, profesorii trebuie să le creeze mediul favorabil, prielnic, sigur, să creeze situații de învățare în strânsă legătură cu mediul apropiat al copiilor, cu aplicabilitate imediată. În aceste condiții, ei se vor dezvolta uşor şi firesc până la potențialul lor maxim.
Plecând de la concepția optimistă a lui Reuven Feuerstein, care susține că nu există o perioadă critică a dezvoltării emoționale şi cognitive, ci doar una optimă, am credința că, putem demonstra și la nivelul ciclului primar că niciodată nu este prea târziu. Vom arăta că sub acțiune corect mediată, cu răbdare, dragoste şi implicare din partea dascălului şi a familiei, se pot vedea schimbări în ceea ce priveşte funcțiile deficitare.
Articol scris de Prof. înv. primar Oana – Bogdana Bucșa – publicat în revista Jurnal de învățare mediată, nr. 1, octombrie 2019.
