Curs de formare în Metoda Feuerstein FIE Standard

mediere pentru adulți și copii peste 9 ani

Cursul de formare FIE Standard conține trei module de formare: STANDARD I, STANDARD II și STANDARD III.

Cursul de formare FIE Standard este pentru viitorii mediatori Feuerstein care se vor adresa copiilor cu vârste peste 9 ani și adulților tipici sau speciali și constă într-o serie de sarcini tip “creion și hârtie” al căror nivel de dificultate și abstractizare crește treptat. Fiecare set de sarcini se concentrează pe o anumită zonă cognitivă precum percepția analitică, compararea, clasificarea.

Metoda Feuerstein, denumirea mai cunoscută publicului larg, reprezintă un program de terapie și intervenție, denumit de către creatorul metodei, prof. dr. Reuven Feuerstein, Feuerstein Instrumental Enrichment (FIE) – adică, în limba română, Programul de îmbogățire instrumentală – FIE. Pentru a deveni mediator Feuerstein este necesar să participi la unul dintre modulele celor două cursuri de formare FIE Basic sau FIE Standard. Fiecare modul al celor două cursuri de formare oferă acces la instrumente / caiete de lucru Feuerstein specifice pe grupe de vârstă și pe nivelul de dezvoltare al beneficiarilor.

Programul FIE, denumit pe site-ul nostru Metoda Feuerstein, conține 24 de caiete, cu peste 500 de fișe de lucru, folosite pentru optimizarea abilităților cognitive și metacognitive care favorizează achiziția de abilități mentale, de concepte utilizabile în situații diferite.

Cui se adresează: Formarea în medierea învățării prin Metoda Feuerstein se adresează psihologilor, clinicienilor, terapeuților, psihoterapeuților, logopezilor, cadrelor didactice, părinților și adulților interesați de dezvoltarea lor personală.

Găsești detalii despre formarea ca mediator Feuerstein și despre acreditarea internațională ca mediator Feuerstein în paginile dedicate.

Beneficiile Metodei Feuerstein

Metoda Feuerstein este un instrument educațional dedicat cu beneficii multiple atât pentru copii, cât și pentru adulți.

  • Îmbogăţirea potenţialului cognitiv al copiilor și al adulților;
  • Dezvoltarea strategiilor de învățare;
  • Antrenarea și dezvoltarea memoriei;
  • Dezvoltarea flexibilității cerebrale;
  • Structurarea gândirii și dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor;
  • Modificarea comportamentului impulsiv;
  • Stimularea și dezvoltarea capacității de învățare a copiilor cu rezultate școlare scăzute și a persoanelor cu dificultăți de învățare, de limbaj sau cu deficit de atenție;
  • Dezvoltarea autonomiei, a independenţei şi a integrării socio-emoţionale;
  • Îmbunătățirea performanțelor școlare și profesionale;
  • Comunicarea și înțelegerea mesajelor și instrucțiunilor;
  • Ca program de remediere pentru copiii cu ADHD, probleme de comportament, de relaţionare şi socializare, deficienţă de comunicare, agresivitate, deficienţă mintală, Autism, sindrom Down;
  • Îmbunătăţirea învăţării persoanelor defavorizate socio-cultural şi emigranţilor;
  • Reabilitarea cognitivă a persoanelor cu afecţiuni cerebrale şi psihiatrice;
  • Optimizarea cognitivă a persoanelor adulte, în vederea creșterii calității vieții;
  • Antrenament mental pentru șituații competiționale (sportivi, elevi, studenți, cadre militare etc);
  • Motivația intrinsecă în procesul de învățare;
  • Creșterea capacității de memorare și a strategiilor de învățare.

Instrumentele Feuerstein (Caietele de lucru/ seturile de jocuri) pentru modulele STANDARD I, STANDARD II și STANDARD III

Cursul de formare FIE Standard include 14 instrumente (seturi de jocuri tip „foaie și creion”), adică peste 300 de fișe de lucru, adaptate diferitelor stadii de dezvoltare cognitiv-emoțională a copiilor de peste 9 ani și a adulților. Instrumentele modulului Standard sunt foarte interconectate, spre deosebire de alte programe de dezvoltare a abilităților de gândire, care tind să fie episodice. Dă click pe fiecare tab colorat care are săgeata spre dreapta , pentru a descoperi toate informațiile legate de instrumentele specifice.

Instrumentele/Caietele de lucru pentru modulul FIE STANDARD I

Instrumentele modulului Standard I se adresează în general copiilor între 9-11 ani.

Setul de jocuri dezvoltă capacitatea copiilor de a diferenția între parametrii de comparație, și dezvoltă gândirea critică implicată în comportamentul comparativ.  

Instrumentul oferă concepte, etichete, și operații cu ajutorul cărora se pot descrie similitudini și diferențe. Prin comparare copii învață să se organizeze și să se integreze informații separate și distincte în sisteme coordonate și semnificative. Instrumentul ajută la construirea sentimentelor de competență și independență prin îmbogățirea bagajului de atribute prin care se pot compara obiecte, evenimente, situații.  

instrumente pentru comparatii - curs de formare in metoda Feuerstein - FIE Standard

Activitatea instrumentului constă în organizarea punctelor într-o formă amorfă, nestructurată, prin proiectarea lor într-un număr de modele-figuri. Ţelul este acela de a-l conştientiza pe elev că el însuşi e cel care impune ordinea şi structura, pe baza unor reguli internalizate şi a unor relaţii, într-un univers ale cărui obiecte şi evenimente nu sunt organizate.

Printre funcţiile cognitive care sunt implicate în stăpânirea sarcinilor sunt: etichetarea, căutarea sistematică prin transportul vizual, internalizarea modelelor date sau a regulilor acestora, folosirea indiciilor relevante şi a strategiilor, conservarea consistenţei formei şi a mărimii, indiferent de schimbările de orientare, folosirea a două surse de informare, precizia şi acurateţea în planificarea comportamentului.

Organizarea punctelor FIE Standard I

Orientarea în spațiu abordează slaba articulare, slaba diferențiere și reprezentare spațială care poate rezulta dintr-o incapacitate de a se detașa de propria poziție a corpului ca referință.  

Folosește un sistem relativ de referință pentru localizarea obiectelor în spațiu și în relațiile între ele. Ca rezultat al experienței lor, în cadrul acestor sarcini, copilul descoperă de ce există diferite puncte de vedere în percepția unui obiect sau experiență, și cum să-și formuleze opinia proprie/să accepte o opinie diferită de cea proprie.  

  • Dezvoltă gândirea ipotetică. ”DACĂ….. APOI”.  
  • Utilizarea logicii pentru rezolvarea sarcinii pentru care informațiile nu sunt furnizate în mod direct.  
Orientare spatiala 2 - instrument curs de formare in metoda Feuerstein, FIE Standard

Percepția analitică sporește capacitatea elevilor de a diferenția (diviza un întreg în părțile sale), și de a integra (a alătura părți într-un întreg). Adaptarea la lume depinde de flexibilitatea de a alterna între aceste două procese perceptive.

Ca urmare a experiențelor cu sarcinile din acest instrument, elevii încep să diferențieze între sursele de referință interioare și exterioare. Copilul va învăța să formuleze și să folosească în mod discriminator referenți interni pentru a prelucra informațiile și pentru a-și structura și restructura experiențele de viață variate.  

perceptia analitica - instrument curs de formare in metoda Feuerstein, FIE Standard

Instrumentele/Caietele de lucru pentru modulul FIE STANDARD II

Instrumentele modulului Standard II se adresează în general copiilor între 11-13 ani și adulților.

Acest set de jocuri ajută copilul să dezvolte flexibilitatea gândirii, divergența necesară pentru clasificarea și recategorizarea acelorași obiecte în seturi diferite ca principii și parametrii de schimbare a categorizării cu noi nevoi și obiecte.  

instrumente pentru categorizare - curs de formare in metoda Feuerstein - FIE Standard

Ilustrațiile se pretează la dezvoltarea vocabularului și a limbajului oral și scris; este de asemenea extrem de util pentru generarea motivației intrinseci a sarcinilor. Este utilizat împreună cu alte instrumente pentru a consolida sau elabora strategii învățate anterior. 

  • Dezvoltarea comunicării verbale, exprimarea părerii personale, exprimarea sentimentelor și a traumelor.
  • Atribuirea unui sens simbolurilor, vor servi drept repere la gânduri, sentimente și atitudini.
  • Importanța cooperării.
  • Înțelegerea faptului că gratificarea poate fi atinsă cel mai bine prin planificare.
  • Percepția unei realități obiective poate schimba comportamentul.
  • Definirea problemei deduse.
  • Utilizarea comportamentului sumativ.
  • Gândirea și potențialul de utilizare a dovezilor logice pentru a susține concluziile.
  • Stabilirea relațiilor dintre indivizi, obiecte și evenimente prezentate în ilustrații.
Ilustratii - instrument curs de formare in metoda Feuerstein, FIE Standard

Setul de exerciții „instrucțiuni” se concentrează pe capacitatea copiilor de codificare și decodare a informațiilor verbale și scrise. Prin ideile acumulate în motivele succeselor și eșecurilor lor, copii sunt transformați în generatori de informații, capabili și dispuși să interpreteze și să transmită instrucțiuni complexe.  

  • Definirea problemei.
  • Compararea desenului completat cu instrucțiuni verbale.
  • Utilizarea unor indicii relevante pentru clarificarea ambiguităților.
  • Gândirea și potențialitatea folosirii probelor logice pentru a susține ipoteze.
Instructiuni - instrument curs de formare in metoda Feuerstein, FIE Standard

Exercițiile în relațiile de familie necesită o utilizare precisă a limbajului în codificarea și decodarea relațiilor și necesită gândire inferențială, gândire analitică și raționament deductiv pentru a justifica concluziile bazate pe dovezi logice.

  • Definirea problemei pentru a determina ce se solicită să facă –  Utilizarea informațiilor care sunt relevante.
  • Compararea între elemente și relații pentru a determina asemănările și diferențele.  
  • Să aibă în vedere o serie de caracteristici esențiale și relațiile dintre ele.
  • Gândire ipotetică și utilizarea de dovezi logice pentru a justifica concluziile cuiva.  
  • Căutarea legăturilor și a legăturilor care unesc entități separate. 
Fise relatii de familie- instrument curs de formare in metoda Feuerstein, FIE Standard

Relațiile temporale dezvoltă abilitatea elevilor de a-și descrie concepțiile și de a-și ordona experiențele.  

Relațiile temporale ajută la medierea relațiilor dintre timp (în legătură cu spațiul) și să folosească preconceptele și relațiile.  

  • Compararea caracteristicilor temporale ale evenimentelor.
  • Utilizarea de indicii relevante. 
  • Gândirea ipotetică și utilizarea probelor logice pentru a susține ipoteze. 
Fise relatii temporale - instrument curs de formare in metoda Feuerstein, FIE Standard

Instrumentele/Caietele de lucru pentru modulul FIE STANDARD III

Instrumentele modulului Standard III se adresează în general copiilor între 13-15 ani și adulților.

Copiii trebuie să aplice simultan sistemul de referință (intern) relativ și sistemul de referință (extern) absolut pentru a descrie și înțelege relațiile spațiale. Acest set de exerciții poate fi folosit pentru:

  • Definirea problemei.  
  • Compararea soluțiilor alternative. echivalenți în fracții ale unui cerc.
  • Proiectarea și descrierea relațiilor spațiale în termeni de sisteme de referință relative și absolute.  
  • Gândire ipotetică în luarea în considerare a soluțiilor alternative. 

Progresii Numerice tratează predictibilitatea evenimentelor într-un univers guvernat de legi. Relaţiile stabile, existente între evenimente importante, aparent fără legătură între ele, pot fi descoperite şi apoi transpuse în reguli, pentru a descrie trecutul şi a anticipa şi prezice viitorul.

Elevii învaţă să cerceteze sistematic pentru a organiza principii, prin compararea elementelor în serie şi prin recunoaşterea transformărilor care apar de la un element la altul. Sarcina îl obligă astfel pe elev să caute relaţii stabile şi de subordonare între situaţii care aparent nu au nicio legătură.

Acest set de exerciții ajută la cunoașterea condițiilor care permit raționamentul deductiv și inductiv. Prin sarcinile din Relațiile tranzitive, studenții își demonstrează capacitatea de a se implica în gândirea inferențială bazată pe implicații logice și gândirea relațională. 

  • Definiția problemei.  
  • Selecția informațiilor relevante.  
  • Comparație și clasificare.  
  • Gândire ipotetică.  
  • Comportament planificat și sistematic. 

Prin sarcinile silogismelor, elevii obțin capacitatea de a discrimina între concluziile valide și invalide și între rezultatele posibile și inevitabile. Instrumentul favorizează gândirea inferențială și abstractă, dar și următoarele:

  • Definiția adecvată a problemei.  
  • Comportament comparativ între atributele unui set și cele ale membrilor setului.  
  • Selectarea datelor relevante.
  • Depășirea capturii episodice a realității prin stabilirea de relații. să elaboreze simultan informații din mai multe surse.  
  • Elaborarea de categorii cognitive pe baza unor criterii conceptuale – Utilizarea comportamentului sumativ.
  • Gândire potențială și căutare de dovezi logice. 

Designul reprezentativ al șabloanelor constă în sarcini în care elevii trebuie să construiască mental un design. Finalizarea sarcinilor necesită o serie complexă de pași. Identificarea întregului prin părțile sale suprapuse necesită o construcție mentală activă cu ajutorul inferențelor și o anticipare și reprezentare a rezultatului.


Răspunsurile sunt căutate prin afirmarea, negarea și eliminarea a ceea ce este logic imposibil. Elevii trebuie să extrapoleze de la necunoscut și să se bazeze pe logică, comparație și comportament sumativ pentru a identifica construcțiile.

Detalii module curs de formare FIE STANDARD

Cursul de formare FIE Standard include trei module și 14 seturi de jocuri (peste 300 de fișe practice de lucru). Acest program întărește și consolidează procesele cognitive și emoționale. Urmând chiar și numai primul modul al cursului de formare Standard vei putea lucra direct cu copii peste 9 ani ani și adulți.

În funcție de nevoile celor cărora te adresezi în cabinet sau în centrul tău educațional, poți alege ca ulterior parcurgerii modului Standard I să continui formarea cu modulele FIE Standard II și FIE Standard III, dar participarea la modulele următoare nu condiționează acordarea certificării internaționale și a dreptului de practică pentru instrumentele primite la primul modul de curs.

Formator Feuerstein: conf. univ. dr. Otilia Todor

FIE Standard I

Instrumente: Comparații | Orientare spațială | Organizarea punctelor | Percepția analitică

Durată: 45 ore de curs

Metodă de livrare: Zoom

Beneficiarii Instrumentelor Feuerstein primite în cadrul modulului:

  • copii peste 9 ani și adulți

FIE Standard II

Instrumente: Categorizare | Instrucțiuni | Ilustrații | Relații de familie | Relații temporale

Durată: 45 ore de curs

Metodă de livrare: Zoom

Beneficiarii Instrumentelor Feuerstein primite în cadrul modulului:

  • copii peste 11 ani și adulți

FIE Standard III

Instrumente: Orientare spațială II | Relații tranzitive | Silogisme | Șabloane reprez.| Progresii numerice

Durată: 45 ore de curs

Metodă de livrare: Zoom

Beneficiarii Instrumentelor Feuerstein primite în cadrul modulului:

  • copii peste 13 ani și adulți

Ce primești la finalizarea cursului de formare FIE Basic?

Odată ce finalizezi cursul de formare și obții certificarea internațională de Mediator Feurstein poți începe imediat să lucrezi cu copiii. Formarea, instrumentele și susținerea comunității Feuerstein te vor ajută să mediezi cu succes procesele de învățare și dezvoltare psihoemoțională ale participanților.

Cum poți ajuta copiii în calitate de mediator Feuerstein?

Mediatorul îi ajută pe cursanți să dezvolte strategii de rezolvare a problemelor și gândire analitică pe care apoi să le poată aplica pe parcursul întregii vieți. Astfel, cursul de formare FIE Standard ajută la:

  • Îmbogăţirea potenţialului cognitiv
  • Dezvoltarea flexibilității cerebrale
  • Structurarea gândirii și dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor
  • Dezvoltarea autonomiei, a independenţei şi a integrării socio-emoţionale

Cum funcționează instrumentele Feuerstein în practică?

Fișele de lucru și instrumentele oferă o resursă structurată de intervenție cognitivă. Le aplici în ședințele individuale de intervenție sau în atelierele de grup, adaptând nivelul de dificultate și ritmul de lucru la profilul fiecărui beneficiar.

  • În psihologia clinică și educațională: intervenție cognitivă pentru copii cu rezultate școlare scăzute, persoane cu dificultăți de învățare, de limbaj sau cu deficit de atenție. Dezvoltarea strategiilor de învățare, antrenarea memoriei, structurarea gândirii.
  • În terapia tulburărilor de dezvoltare: program de remediere pentru copii cu ADHD, tulburări din spectrul autist, sindrom Down, tulburări psihoemoționale, probleme de comportament, agresivitate, întârziere în dezvoltare. Instrumentele Feuerstein complementează alte abordări terapeutice (inclusiv ABA) prin faptul că aduc generalizare, abstractizare și flexibilitate a gândirii acolo unde alte metode construiesc structura comportamentală.
  • În mediul școlar: instrumente pentru profesorii de sprijin și cadrele didactice care lucrează cu elevi cu CES integrați în învățământul de masă sau cu elevi tipici care au nevoie de consolidare a funcțiilor cognitive de bază.
  • Pentru adulți: optimizare cognitivă și metacognitivă, reabilitare post-afecțiuni cerebrale și psihiatrice, antrenament mental pentru contexte competiționale (sportivi, studenți, cadre militare, organizații).
  • Pentru dezvoltarea unui centru educațional sau after-school: instrumentele Feuerstein oferă o metodologie completă de lucru, cu materiale gata de utilizat, fără structură de franciză și fără licențe lunare. O mare parte dintre mediatorii certificați din România au construit cabinete și centre educaționale funcționale pe baza acestor instrumente.

Instrumentele Feuerstein din modulele Standard acoperă arii fundamentale de dezvoltare:

Aria percepției și organizării vizuale

Identificarea structurilor într-un câmp vizual, descompunerea unui întreg în părți componente, recompunerea părților într-un întreg, raportarea la sisteme de referință spațiale – la vârsta de 9-11 ani, copilul tipic sau atipic care nu și-a consolidat aceste funcții are dificultăți în citirea de grafice, în geometrie, în urmarea instrucțiunilor vizuale, în organizarea spațiului de lucru. Instrumentele Standard I precum Organizarea punctelor, Percepția analitică și Orientarea spațială lucrează sistematic pe aceste funcții: copilul învață să extragă ordine din complexitate, să alterneze între partea și întregul, să se raporteze la un sistem stabil de referință. Cu fișele disponibile la modulul Feuerstein Standard III, Orientarea spațială 2 extinde aceste achiziții la aplicarea simultană a sistemului de referință intern și extern, un nivel de procesare necesar în orice context care presupune raportarea la mai multe perspective simultan.

Aria gândirii analitice și comparative

Analiza simultană a doi sau mai mulți stimuli, identificarea asemănărilor și diferențelor, formularea de criterii de comparare, gruparea pe baza unor criterii explicite, înțelegerea relațiilor ierarhice și laterale între concepte – un copil care nu compară sistematic ia decizii impulsive, clasifică haotic și rezolvă probleme cu efort cognitiv disproporționat. Instrumentul Comparații din Standard I construiește baza: beneficiarul învață să analizeze înainte de a răspunde, să formuleze criterii înainte de a evalua. Cu Standard II, Categorizarea adaugă capacitatea de a grupa și regrupaflexibil, iar Relațiile de familie extind gândirea comparativă la structuri logice complexe, precum ierarhii, taxonomii, arbori de decizie, folosind relațiile familiale ca model pentru orice sistem de relații între concepte.

Aria procesării secvențiale și temporale

Procesarea de instrucțiuni multi-pas, înțelegerea secvențialității, a duratei, a simultaneității și a cauzalității temporale, identificarea regularităților și formularea de predicții – acestea sunt funcțiile cognitive pe care sistemul școlar le presupune, dar nu le predă explicit: cum urmezi instrucțiuni complexe fără să pierzi pași, cum organizezi informația în timp, cum anticipezi consecințe pe baza unui tipar. Prin instrumentele Standard II Instrucțiuni și Relații temporale se poate face intervenția cu succes: beneficiarul învață să codifice și decodeze indicații cu mai mulți pași și condiții, să se raporteze la timp nu doar cronologic, ci și logic. Cu Standard III, Progresiile numerice duc procesarea secvențială la nivel abstract: descoperirea relațiilor stabile între elemente aparent fără legătură, transpunerea lor în reguli, folosirea regulilor pentru a descrie trecutul și a anticipa viitorul.

Aria raționamentului abstract și deductiv

Extragerea de informații implicite, formularea de inferențe, discriminarea între concluzii valide și invalide, construcția mentală a soluțiilor fără suport vizual direct – la vârsta adolescenței, gândirea operațională formală devine posibilă, dar nu se activează de la sine. Are nevoie de antrenament structurat. Instrumentul Ilustrații din Standard II pornește de la interpretarea vizuală: beneficiarul învață să citească ce nu este spus explicit într-o imagine, să identifice cauza și efectul, să formuleze ipoteze. Cu fișele Feuerstein din Standard III, raționamentul devine abstract: Relațiile tranzitive antrenează gândirea inferențială pe baza implicațiilor logice, Silogismele dezvoltă capacitatea de a discrimina între concluzii posibile și inevitabile, iar Șabloanele reprezentative cer construcția mentală completă a unui rezultat prin afirmare, negare și eliminare logică. Aceste instrumente pregătesc beneficiarul pentru orice context care presupune argumentare, luarea deciziilor sub incertitudine și rezolvarea de probleme fără algoritm predefinit.

Calendar cursuri FIE Standard:

  • Curs de formare în Metoda Feuerstein Otilia Todor Standard 1, mai 2026

    Curs de formare în Metoda Feuerstein, Standard I, mai 2026

    Cursul de formare FIE Standard modulul 1 este pentru viitorii mediatori Feuerstein care… Citește mai mult

  • certificarea FIE Standard I Digital

    Curs de abilitare pentru FIE Feuerstein Standard I Digital, mai 2026

    Detalii: Cursul de abilitare pentru FIE Standard I Digital este destinat absolvenților modulului… Citește mai mult

  • Curs de formare în Metoda Feuerstein Otilia Todor Standard 2, septembrie 2026

    Curs de formare în Metoda Feuerstein, Standard 2, septembrie 2026

    Cursul de formare FIE Standard modulul 2 este pentru viitorii mediatori Feuerstein care… Citește mai mult

  • Curs de formare în Metoda Feuerstein Otilia Todor Standard 1, octombrie 2026

    Curs de formare în Metoda Feuerstein, Standard I, octombrie 2026

    Cursul de formare FIE Standard modulul 1 este pentru viitorii mediatori Feuerstein care… Citește mai mult

Ce spun absolvenții noștri:

Vreau să devin mediator Feuerstein

Devino mediator și ajută-i pe cei din jurul tău să își dezvolte abilitățile de învățare și de adaptare psihoemoțională.