Ioana Todor – mediator Feuerstein
Ioana Todor în câteva cuvinte
Ioana Todor este psiholog clinician în supervizare și membru fondator al Asociației Feuerstein Deschide-ți Mintea!. Un mediator Feuerstein energic, creativ și pasionat de mișcare, Ioana îmbină într-o manieră fluidă terapia Feuerstein cu cea Cognitiv Comportamentală sau alte tehnici holistice: dansul, aromaterapia, terapia Bowen.
”Metoda Feuerstein face parte din viața mea încă de la vârsta de 12 ani când i-am testat pe propria piele beneficiile. Ulterior, am început să o aplic constant în activitatea profesională. Această metodă m-a ajutat să ajung adultul de astazi, organizat, structurat și plin de energie, analitic și logic, lucru pentru care îi sunt foarte recunoscătoare în fiecare zi.” – Ioana Todor
Citatul de suflet al Ioanei este „Ai învățat regulile jocului. Acum tot ce trebuie să faci este sa joci mai bine ca oricine altcineva.” – Albert Einstein.
Cu cine lucrează Ioana ca mediator?
Copii, adolescenți și adulți tipici
De exemplu: cei care doresc un antrenament cognitiv, o îmbunătățire a funcționalității creierului, structurarea gândirii sau a modului de luare a deciziilor etc
Copii, adolescenți și adulți atipici
De exemplu: persoane care se confrunta cu depresie, anxietate tulburare obsesiv compulsivă, tulburările de personalitate, ADHD, Tulburarea Bipolară, sau tulburările din spectrul schizofreniei)
Formare profesională
- Licență Psihologie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
- Master Psihologie Clinică – Universitatea Spiru Haret, Brașov
- Formare în Psihoterapia Cognitiv Comportamentală la Institutul de Terapie Cognitiv Comportamentală din Iași
- Formare completă ca mediator Feuerstein, module FIE Basic și Standard
Cum te poate ajuta Ioana Todor?
Ioana și-a dezvoltat calități speciale, care fac ca activitatea ei să se bucure de apreciere: spontaneitate – pentru a lua decizii rapide în orice context, creativitate – pentru a alege cel mai potrivit mod de tratament, empatie – pentru a înțelege complet nevoile pacienților, profesionalism – pentru a oferi doar servicii de calitate, simț al umorului – pentru a crea un mediu confortabil oricui o vizitează.
„Am avut rezultate favorabile în tratarea simptomatologiei anxioase, depresive și a tulburărilor obsesiv compulsive la baza cărora se află, de multe ori, o frică nejustificată. Am colaborat cu medici neuropsihiatri și împreună am reușit să avem rezultate foarte bune cu pacienții, ajungând până la eliminarea tratamentului medicamentos.” – Ioana Todor
- Consiliere și terapie prin metoda Feuerstein. Certificări în toate modulele Feuerstein (Standard și Basic)
- LPAD – testare care măsoară potențialul de învățare al copilului/ adultului
- Evaluare clinică complexă (evaluare cognitivă, evaluarea tulburărilor anxioase, evaluarea tulburărilor depresive, evaluarea personalității și psihopatologiei)
- Plan de intervenție în urma unui diagnostic psihiatric/psihodiagnostic
- Consiliere și intervenție terapeutică post evaluare
- Psihodiagnostic
- Consiliere prin intermediul terapiei cognitiv comportamentale
- Intervenție psihologică în caz de criză
- Cursuri de dezvoltare personală, potențarea stării de bine la adolescenți și copii tipici (Prin metoda Feuerstein si alte tehnici terapeutice)
- Terapie Bowen
- Consilierea părinților